Cinci studenți ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, pe podiumul Campionatului Național Universitar de Atletism 2018


Intră acum și în grupul de

Cinci studenți ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava au obținut rezultate deosebite la Campionatul Național Universitar de Atletism 2018 ce s-a desfășurat, la Bacău, în perioada 26 – 28 ianuarie a.c..

Potrivit unui comunicat de presă al USV, cea de-a 23-a ediție a Campionatului Național Universitar de Atletism a fost organizată de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale și al Federației Sportului Școlar și Universitar.

Astfel, la finalul desfășurării tuturor probelor de concurs, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a urcat pe podium, obținând locul III.

De asemenea, studenții USV, antrenați de Costian Daniela și Mihalescu Radu, au obținut trei locui I și două locuri II.

Lenuța Burueană  s-a clasat pe locul I la proba greutate, Marius Musteață pe locul I la proba greutate, Alin Firfirică pe locul II la proba greutate, Andrei Gafița pe locul I la proba marș, iar Natanael Rotaru pe locul II la proba marș.

Delegat din partea USV la această competiție a fost conf. univ. dr. Elena Vizitiu, campioană balcanică, națională și internațională la atletism. (Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de